6 – Despre împărtășirea cunoașterii – Scrisori morale către Luciliu

Înțeleg, Luciliu, nu doar să mă îndrept ci să mă transform. Însă nu promit, și nici nu mă aștept, să nu rămână nimic de schimbat în mine. De ce să nu am multe [trăsături] care trebuie adunate, diminuate sau accentuate? Și aceasta este un argument pentru o minte care se îndreaptă spre o stare mai bună, pentru că deficiențe care nu și le percepea pană acum, devin aparente. Unii suferinzi se bucură când realizează ce anume îi afectează. 

Așadar, aș dori să îți împărtășesc această schimbare bruscă a mea; apoi aș putea avea o mai mare încredere în prietenia noastră, aceea adevărată, pe care nici speranța, nici frica, nici preocuparea pentru propriul interes nu o despart, acea prietenie cu care oamenii mor și pentru care mor.

Îți pot da multe exemple de oameni cărora nu le-au lipsit amicii, dar le-a lipsit prietenia. Acest lucru nu se poate întâmpla când mințile voiesc în mod egal să împărtășească o relație onorabilă. De ce nu se poate? Pentru că împărtășesc totul între ele, chiar și contradicțiile.

Mintea nu poate percepe cât de mult progres observ că îmi aduce fiecare zi. „Trimite-mi,” îmi spui, „ce ai experimentat a fi atât de eficient”. Într-adevăr vreau să îți împărtășesc toate acestea și mă bucur că pot la rândul meu să te învăț ceea ce învăț eu. Nimic nu mă poate bucura, oricât de extraordinar și benefic, dacă nu poate fi împărtășit. Iar dacă condiția să îmi fie dată înțelepciunea va fi să o țin secretă și să nu o împărtășesc, o voi refuza.

Nu este nici o plăcere în a avea ceva bun fără un partener. Așadar, îți voi trimite cărțile, iar ca să nu pierzi timpul căutând ceva benefic, voi adauga note pentru a-ți arăta ceea ce aprob și admir.

Totuși mai mult te va ajuta vocea vie și discuția față în față decât discursul scris. În situații concrete, în primul rand trebuie să mergi la fața locului deoarece oamenii cred mai mult ce văd cu ochii decât ce aud cu urechile, și în al doilea rând, drumul este lung prin teorii și precepte, însă scurt prin exemple.

Zenon nu l-ar fi putut învăța pe Cleante doar prin vorbe; acesta fost prezent în viața sa, i-a observat secretele și a trăit în acord cu principiile sale. Platon, Aristotel și mulțimea de învățați care au plecat în diverse direcții au învățat mai mult din caracterul lui Socrate decât din cuvintele sale. Nu sala de clasă a lui Epicur i-a făcut remarcabili pe Metrodorus, Hermarchus și Polyaenus, ci viața trăită în comun. Așadar nu te chem să mi te alături doar pentru beneficiul tău, ci pentru a ne ajuta unul pe altul.

Între timp, deoarece îți datorez răsplata zilnică, îți voi spune ce m-a bucurat azi citindu-l pe Hecato, și anume aceste cuvinte: “Intrebi”, spune el, “ce am obtinut? Am început să-mi fiu prieten”. Mult a câștigat! Nu va mai fi niciodată singur. Să știi că oricine poate avea acest prieten!

Rămâi cu bine

Tradus din latină de Țăpuleasa Alexandru