5 – Cum se poartă un filosof – Scrisori morale către Luciliu

Deoarece studiezi cu încăpățânare și lași toate celelalte lucruri la o parte, te îmbunătățești în fiecare zi, iar aceasta mă încântă și te felicit. Nu doar te încurajez dar chiar rog să continui în acest fel. Însă, îți recomand să nu faci asta în felul celor care nu neapărat vor să progreseze ci doar vor să fie văzuți, și să fie remarcați în felul cum arată și își trăiesc viața.

Evită acea ambiție pervertită de a arăta o imagine neîngrijită, cu părul netuns, barbă nerasă, dispreț pentru lucrurile curate, un pat de paie pe pământ și altele de acest gen. E suficient că ideea de filosof stârnește deja invidie chiar și când ești modest, dar să ne mai și îndepărtăm de bunele maniere și obiceiurile oamenilor? În interior putem fi diferiți în toate aspectele, însă exteriorul trebuie sa fie în armonie cu societatea.

Nu te îmbrăca nici prea extravagant dar nici prea modest. Nu ai nevoie de lucruri din argint masiv și haine cu fir de aur, dar nici lipsa lor nu este dovada unei vieți curate. Să încercăm să menținem un stil de viață mai bun decât al mulțimii dar nu contrar ei, pentru a nu îndepărta și speria exact pe cei pe care vrem să-i ajutăm. Să nu pierdem din vedere posibilitatea că vor evita să ne imite din frică că vor fi nevoiți să ne imite în toate aspectele.

În primul rând, filosofia promite bun simț, umanitate și comunitate, diferența de profesie ne va separa. Să avem grijă ca cele ce le pregătim pentru a fi admirate să nu fie ridicole și respingătoare. Vrem să trăim în acord cu natura, iar să iți torurezi corpul, să detești curățenia, să cauți mizerie și să cauți nu doar hrană ieftină dar și dezgustătoare este împotriva naturii. La fel cum este un lux să îți dorești doar lucruri delicate, să fugi de lucruri obișnuite și accesibile este un semn de nebunie. Filosofia cere cumpătare nu pedeapsă, iar cumpătarea este într-adevăr lăudabilă. Așa îmi place mie: viața filosofului să fie echilibrată între o moralitate bună și afacerile publice. Oricine să o poată privi dar să o și recunoască.

“Atunci cum? Să facem la fel ca ca ceilalți? Nu va fi nimic care sa ne diferențieze de ei?” Ba chiar dimpotrivă. Să fie evident pentru cei care ne examinează mai atent că suntem diferiți de mulțimea comună. Oricine intră în casa noastră ar trebui să ne aprecieze pe noi în locul obiectelor pe care le deținem. Bun este cel care poate folosi vase de lut ca și cum ar fi de argint dar nu mai puțin bun este nici cel care poate folosi vase de argint ca și cum ar fi de lut. Este semnul unui spirit firav să nu poți îndura bogăția.

Dar ca să împărtășesc cu tine și o rază de soare. Am găsit la al nostru Hecato un sfârșit pentru dorințe și remedii pentru frică. El a spus: “Vei înceta să te temi dacă vei înceta să speri”, însă tu vei întreba: “Cum pot merge împreună aceste lucruri atât de diferite?” Este adevarat, dragul meu Luciliu, deși par a fi în conflict ele sunt legate. La fel cum lanțul leagă prizonierul de paznic, la fel aceste lucruri diferite merg mână în mână: speranța urmează fricii. Nu mă miră aceasta. Ambele țin de un spirit suspendat, ambele sunt neliniștite de anticiparea viitorului. 

Principala cauză a amândurora este că nu suntem în armonie cu prezentul iar gândurile noastre sunt proiectate într-un viitor îndepărtat. În acest fel, soarta, unul dintre cele mai mari bunuri ale condiției umane este transformată într-un rău. Animalele sălbatice fug de pericolele pe care le văd. După ce au scăpat, se simt în siguranță. Însă noi suntem chinuiți atât de trecut cât și de viitor. Multe dintre harurile noastre ne pot face rău. Memoria readuce frica și chinurile unor vechi necazuri iar prevederea anticipează unele viitoare. Nimeni nu este atât de nefericit încât să sufere doar în prezent.

Râmâi cu bine!

Tradus din latină de Țăpuleasa Alexandru