4 – Cum să trăiești fără frică de moarte – Scrisori morale către Luciliu

Seneca îl salută pe al său Luciliu

Continua pe drumul pe care ai început și progresează repede pentru a te putea bucura un timp cât mai îndelungat de o minte îmbunătățită care este în pace cu sine însăși. Fără îndoială te vei bucura de ea cât timp lucrezi la calmarea și îmbunătățirea ei, dar și mai mare va fi plăcerea contemplării când mintea îți va fi atât de curată de orice pată încât va străluci. 

Îți amintești, desigur, ce bucurie simțeai când ai lăsat alături hainele de copil, ai îmbrăcat toga de bărbat și ai vizitat pentru prima oară forumul. Însă vei trai o bucurie mult mai mare când vei lasă în urma mintea de copil și înțelepciunea îți va face un loc între oameni.

Deoarece nu copilul care rămâne în noi este problema ci ceva mult mai grav – copilărismul. Iar această condiție este în detrimentul nostru deoarece îmbină autoritatea unui adult cu viciile băieților și chiar a infantilității. Primul impune, celălalt păcălește, iar noi le facem pe amândouă.

Deci continuă mai departe, iar astfel vei înțelege că unele lucruri nu sunt așa de temut, chiar în special pentru că ne inspiră așa o frică. Nici un rău nu e măreț dacă este răul final. Venirea morții ar putea fi ceva de temut dacă ar putea rămâne cu tine. Dar moartea ori nu a venit încă, ori a venit si a trecut.

„Dar este greu”, vei spune, „sa îți aduci mintea într-un punct în care să disprețuiască viața”. Însă nu vezi ce motive puerile îi fac pe oameni să disprețuiască viața? Unul se spanzură la ușa amantei, altul se aruncă de pe acoperișul casei pentru a scăpa de mustrările stăpânului, altul, pentru a scăpa de arest și de fugă, își înfige singur pumnalul în piept. Doar nu crezi că virtutea nu poate face ceea ce face frica? Nici un om nu poate avea o viață liniștită dacă se preocupă prea mult cu prelungirea ei, sau consideră că doar a trăi cât mai mulți ani este o mare binecuvântare.

Repetă acest gând în fiecare zi, chiar când vezi cum alții în jurul tău se agață de spini și pietre ascuțite în timp ce sunt duși la vale de șuvoi.

Majoritatea oamenilor își petrec timpul oscilând între frica de moarte și greutățile vieții. Nu sunt dispuși să trăiască dar nici nu știu cum să moară. Așadar, fă-ți viața mai plăcută alungând orice îngrijorare în privința ei. Nici un lucru bun nu poate mulțumi dacă mintea nu este împăcată cu posibilitatea de a-l pierde. Absolut nimic nu este pierdut cu mai puțin disconfort ca ceva care nu poate fi regretat.

Încurajează-ți și întărește-ți spiritul împotriva acestor neplăceri care îi afectează chiar și pe cei mai puternici. De exemplu soarta lui Pompei a fost decisă de un băiat și un eunuc, cea a lui Crasus de un part crud și arogant. Gaius Caesar i-a ordonat lui Lepidus să își expună gâtul tribunului Dexter, iar el însuși ajungând să îl ofere pe al său lui Chaerea.

Soarta nu a ridicat pe nimeni atat de sus încât să nu îl poată amenința în aceeași măsură în care l-a ajutat. Nu te încrede în calmul ei aparent; într-un moment marea se poate adânci. Chiar în ziua în care corăbiile au demonstrat un curaj deosebit în lupte marea le înghite. Gândește-te că un haiduc sau un dușman î-ți poate tăia gâtul, și cu toate că nu îți este superior, orice sclav poate să îți decidă viața sau moartea.

Deci iți spun: este stapan asupra vieții sale cel care își disprețuiește propria viață. Gândește-te la cei care au pierit în urma unor comploturi în propria casa, uciși fățiș ori prin viclenie. Vei înțelege că furia sclavului este la fel de ucigatoare ca cea a regelui. Deci ce contează câtă putere stăpânește cel de care te temi, când oricine are puterea sa îți inspire frica cea mai mare?

“Dar”, vei spune, “când cazi în mâna inamicului, acesta va ordona sa fii condus la moarte” – însă chiar spre aceasta te indreptai deja. De ce te amăgești de bună voie și consideri că auzi pentru prima oară ce soartă te așteaptă? Crede-mă când îți spun: din ziua in care te-ai născut te indrepți încolo. Trebuie să ne gândim bine la aceste lucruri dacă dorim să fim calmi așteptând acel ultim ceas, despre al cărui frică toate celelalte dinainte sunt neliniștite.

Dar trebuie sa îmi închei scrisoarea. Permite-mi să-ți împărtășesc o vorbă care mi-a plăcut astăzi, de asemeni luată din grădina altuia: “Marea bogăție a legilor naturii este alcătuită din sărăcie”. Știi ce cerințe mici au aceste legi: să eviți foamea, setea și frigul. Ca să iți satisfaci foamea și setea nu trebuie să te închini la punga celor bogați, nici să te supui sprâncenei încruntate, nici bunătății care umilește, nici nu trebuie să străbați mările, nici să conduci campanii militare. Pentru lucruri de prisos aleargă oamenii și chinuie, pentru acestea își rup hainele, îmbătrânesc într-o tabără de război și aleargă pe pământuri străine. Cel care s-a împăcat cu sărăcia este bogat. 

Rămâi cu bine

Tradus din latină de Țăpuleasa Alexandru