3 – Despre adevărata prietenie – Scrisori morale către Luciliu

Seneca îl salută pe al său Luciliu

Mi-ai trimis o scrisoare prin intermediul unui așa zis prieten de-al tău. Dar in chiar următoarea frază îmi spui să nu discut cu el problemele care te privesc, spunând că nici tu nu ești obișnuit să faci asta; în alte cuvinte, în aceeași scrisoare ai afirmat atât că îți este și că nu îți este prieten. Acum dacă ai fi folosit cuvântul “prieten” în același fel în care vorbim despre candidații la alegeri când îi numim “persoane onorabile”, sau cum, când ne întâlnim cu oameni al căror nume ne scapă pe moment, le spunem “dragul meu domn”, atunci fie.

Dar dacă numim prieten un om în care nu te poți încrede așa cum te încrezi în sine însuți, te înșeli amarnic și nu înțelegi suficient ce înseamnă adevărata prietenie. Întradevăr, trebuie să poți vorbi despre orice cu un prieten, dar în primul rând trebuie să discuți despre el însuși. Odată puse bazele prieteniei, trebuie să existe încredere; dar înainte trebuie să existe judecată. Unele persoane încep cu sfârșitul și, încălcând învățăturile lui Theophrastus, judecă omul abia după ce și l-au făcut prieten, în loc să și-l facă prieten după o judecată temeinică. 

Gândește-te bine înainte să consideri pe cineva prieten, iar odată ce te-ai decis, acceptă-l cu toată inima și spiritul tău, și vorbește cu aceeași încredere cu care vorbești cu tine însuți, deși dacă tot vorbim despre asta, ar trebui să trăiești în așa fel încât să ai doar gânduri și simțiri pe care nici unui dușman să nu îți fie frică să le încrezi. Totuși, în unele chestiuni în care este necesar să se păstreze anumite secrete, ar trebui să îți poți împărtăși măcar îngrijorarea și gândurile cu un prieten.

Comportă-te cu el ca și cum ți-ar fi loial, și il vei face loial. Unii, de exemplu, ferindu-se de trădare, au învățat pe alții să trădeze. Comportându-se cu neîncredere și cu suspiciune față de un prieten, i-au dat acestuia dreptul de a se comporta înșelător. De ce trebuie să ascund anumite cuvinte față de un prieten? De ce să nu mă comport ca și cum aș fi doar cu mine însumi când este lângă mine?

Sunt unii oameni care împărtășesc tuturor pe care îi întâlnesc lucruri care nu ar trebui spuse decât unui prieten, și își descarcă toate problemele în fața oricui e dispus să le asculte. Altora le este frică să se încreadă chiar și în cei mai intimi prieteni, și dacă ar fi posibil nu ar avea încredere nici în ei înșiși, ținând secretele ascunse adânc în propria inimă. Nu ar trebui să fim în nici unul din aceste feluri. Este la fel de greșit să avem încredere în oricine, cum este să nu avem încredere în nimeni, deși prima abordare este totuși cea mai periculoasă.

Astfel ar trebui să eviți aceste două categorii de oameni, cei care sunt mereu agitați și cei care permanent se odihnesc. Iubirea de a întreprinde ceva fără întrerupere nu este decât agitația unei minți chinuite iar odihna nu constă în a condamna orice mișcare ca pe o ofensă. Acel fel de odihnă nu este decât lene.

Așadar reține aceste cuvinte, luate din scrierile lui Pomponius: “Unii oameni se înghesuie intr-un colț întunecat în așa grad încât văd tot întuneric chiar și ziua”.Deci oamenii ar trebui să echilibreze aceste tendințe, cei care stau ar trebui să se pună în mișcare, cei care acționează sa se mai și odihnească. Discută această problemă cu natura și vei vedea cum a creat atât ziua cât și noaptea.

Rămâi cu bine

Tradus din latină de Țăpuleasa Alexandru